Dynamo Moscova a reușit o victorie categorică pe terenul rivalilor de la Spartak Moscova, scor 5-1, și a urcat pe locul 9 în clasamentul primei ligi din Rusia. Imediat după meci, antrenorul gazdelor a fost demis.
Dan Petrescu a venit la echipă într-un moment dificil, iar în scurt timp a reușit să redreseze echipa și să obțină câteva victorii de senzație contra rivalilor din Moscova, dar și a campioanei, Zenit. Chiar dacă se află la 15 puncte față de locul 1 ocupat de CSKA, Dan Petrescu speră să ajungă în frunte.
„A fost cel mai bun meci din cariera mea de antrenor. La început ne gândeam să scăpăm de retrogradare, dar fiecare din club ne dorim acum mai mult. Dar mai avem mult până să ajungem din nou în fruntea clasamentului. Nici eu nu mă așteptam la un asemenea parcurs”, a spus Dan Petrescu după meci.
8 victorii și 4 înfrângeri este bilanțul lui Dan Petrescu pe banca lui Dynamo
25 este cota la pariuri pentru ca românul să fie antrenorul lui Chelsea până la 1 august 2013
1976 este anul când Dynamo a câștigat ultimul titlu în Rusia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER